Vezi PDF

Privita pentru multe decenii ca o caracteristica a civilizatiei vestice, doctrina drepturilor omului a devenit punctul central al comunitatii internationale, cu transformari inerente in ceea ce priveste conceptele si cu perspective noi impuse de diferentele culturale, istorice si religioase ale statelor. Nu este vorba doar despre abordarea teoretica a unei probleme de drept, ci de un fenomen politic, social si juridic, intern si international, ridicat la rangul de axioma a oricarei societati care isi propune sa evolueze.

In acest context al transformarii si globalizarii drepturilor omului, era inevitabila punerea in discutie a continutului drepturilor, dar si a obligatiilor corelative acestora, a remodelarii limitelor si criteriilor de aplicare, dar si a mecanismelor de interpretare si de protectie efectiva a drepturilor recunoscute. Dincolo de doctrina si cercetare stiintifica, de politici publice in ceea ce priveste protectia si ingerintele permise, doctrina drepturilor omului este construita in jurul individului, acesta fiind principalul beneficiar al reglementarilor si interpretarilor in materie.

Din aceasta perspectiva, dreptul la viata privata apare ca element central al protectiei, fiind poate aspectul cel mai important al vietii cotidiene si, astfel, cel mai usor de incalcat de persoane private sau restrans de autoritati. Obiectul cercetarii stiintifice vizeaza protectia dreptului la viata privata prin mijloace penale si procesual penale, ca mecanisme vehemente de ocrotire, dar, in egala masura, ca aspecte intruzive puternice in viata individului. Subiectul prezinta relevanta practica in conditiile in care, spre exemplu, probele in multe dintre cauzele penale complexe sunt obtinute prin procedee probatorii intruzive in intimitate, precum supravegherea tehnica sau perchezitiile domiciliare si informatice. De asemenea, a devenit de notorietate practica de a se folosi ca probe informatiile furnizate de serviciile nationale de securitate, acestea fiind, de regula, obtinute prin metode care afecteaza viata privata.

Desi este un demers stiintific de multe ori tehnic, lucrarea intereseaza in egala masura teoreticienii si practicienii dreptului, cat si pe cei care nu profeseaza in acest domeniu. Cat si in ce conditii suntem protejati fata de intruziunile nejustificate ale altora in domiciliul si corespondenta noastra, pentru ce motive autoritatile publice pot sa ne incalce intimitatea, cat de profunda trebuie sau poate fi o asemenea ingerinta reprezinta subiecte de interes pentru fiecare individ in parte, dar si pentru colectivitate in general. Cunoasterea, chiar si minimala, a acestor elemente juridice poate sa conduca la un raspuns corect si proportional al individului in relatie cu puterea de stat, fiind, de asemenea, necesara pentru reglarea democratica a „ciocnirii” permanente intre dreptul individului si interesul colectiv. Lucrarea este structurata in 6 capitole, analizand urmatoarele concepte:

– drepturi ale omului si viata privata, in contextul aparitiei si dezvoltarii lor ulterioare;

– infractiunile la regimul de protectie a vietii private (violarea de domiciliu, violarea sediului profesional, violarea vietii private, divulgarea secretului profesional, violarea secretului corespondentei, accesul ilegal la un sistem informatic, interceptarea ilegala a unei transmisii de date informatice, transferul neautorizat de date informatice);

– masurile procesual penale care aduc atingere vietii private (supravegherea tehnica, retinerea, predarea si perchezitionarea trimiterilor postale, conservarea datelor informatice, perchezitiile domiciliare, corporale, ale vehiculelor si informatice, alte procedee intruzive precum identificarea persoanelor, examinarea medico-legala, examinarea fizica, expertiza medico-legala psihiatrica, expertiza genetica judiciara, fotografierea si luarea amprentelor, mandatul de aducere cu acces in spatii private);

– supravegherea tehnica a persoanelor de catre serviciile de informatii, pentru ratiuni legate de securitate nationala;

– viata privata a detinutilor;

– concluzii si sinteza a propunerilor de lege ferenda formulate.

Lucrarea se evidentiaza prin abordarea institutiilor sub imperiul Codurilor penal si de procedura penala intrate in vigoare la 1 februarie 2014, accentul fiind pus pe aspectele de noutate (spre exemplu, infractiunile de violarea sediului profesional si violarea vietii private, extinderea perchezitiei domiciliare in locuri invecinate, expertiza genetica judiciara). De asemenea, au fost avute in vedere si subiecte mai rar abordate in doctrina juridica din Romania, precum supravegherea indivizilor de catre serviciile de informatii. Deoarece doctrina drepturilor omului nu permite o abordare strict nationala, metoda de analiza folosita imbina problemele teoretice cu citari de jurisprudenta interna si internationala. Hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului ocupa o pondere importanta in structura lucrarii, la acestea adaugandu-se decizii ale Curtii de Justitie a Uniunii Europene, dar si hotarari ale instantelor americane, germane sau spaniole. Evident, practica judiciara a instantelor din Romania reprezinta si ea o baza solida a demersului.

Revine statului obligatia de a crea mecanismele necesare pentru ca aceasta posibilitate sa fie concreta, efectiva, si nu doar iluzorie. Totodata, statul trebuie sa asigure un echilibru intre respectarea dreptului la aparare al inculpatului si buna administrare a justitiei, deoarece posibilitatea rejudecarii procesului trebuie garantata doar persoanelor care au fost judecate fara sa fi avut cunostinta de faptul ca sunt acuzati de comiterea unei infractiuni. Acesta a fost, de altfel, si obiectivul legiuitorului la momentul adoptarii noului Cod de procedura penala, aspect ce rezulta si din expunerea de motive. Cu toate acestea, la peste doi ani de la intrarea in vigoare a noului Cod de procedura penala, se constata ca jurisprudenta instantelor romane este departe de a fi unitara in ceea ce priveste aplicarea institutiei redeschiderii procesului penal. Acest aspect se datoreaza, este adevarat, si formularilor neclare utilizate de legiuitor, formulari apte a da nastere la confuzii.

Aveti in fata o lucrare socanta pe care ne-o asumam, chiar daca la o lectura atenta iese in evidenta discrepanta dintre problematica abordata si compozitia accesibila.

JOCUL REGELUI este primul volum dintr-o trilogie, ce mai contine ULTIMUL PION si INTOARCEREA REGINEI.

Cartea suporta destule observatii. Ea nu poate fi judecata pe baza unei abordari critice consacrate, fiindca nu apartine literaturii propriu-zise, ci reprezinta mai degraba o constructie hibrida de cultura populara.

Personajele, enuntate schematic, se contureaza ca simboluri arhetipale, masculine sau feminine, ce nu sunt lasate, in mod voit, sa se implineasca. Firele naratiunii, desi sinuoase, strabat in ritm alert un coctail de teme ambitioase.

Actiunea se petrece pe mai multe planuri, subsecvente, intr-un viitor posibil devenit prezent si in trecut, dupa o criza din care umanitatea nu mai poate scapa.

Intreaga poveste se oglindeste in simbolurile ascunse in jocul de sah, unde regele este cea mai slaba piesa si, in acelasi timp, cea mai importanta.

Relatia in continua schimbare dintre om si divinitate, releva si un alt motiv pentru care Dumnezeu a facut lumea…

„Descoperiti-l, citind cartea!”

Noi am incercat sa spunem o poveste interesanta… Daca am reusit, Dumneavoastra decideti!

„Un roman bazat pe o poveste de dragoste. Care‑i sunt sansele intr‑o lume literara amestecata, multiforma, nu chiar polifonica totusi? Doua ar fi conditiile elementare: substanta umana si o inserare semnificativa in context real. EA (superb titlu, lapidar la extrem, cuprinzator, socant chiar) are ambele ingrediente. Povestea de dragoste are vibratie, emotioneaza, e credibila. Iar contextul e fericit ales. Centrul de greutate al povestii cade in ultimele saptamani ale Primaverii de la Praga si o scurta perioada dupa sugrumarea acesteia. Din perspectiva unei aproape jumatati de veac, imaginea de fundal a acestei penultime crize de sistem imperial, inainte de momentul Gdansk‑Solidarność, e vie, privita prin ochii si emotiile unor tineri.

Dar povestea de dragoste a acestor tineri intrucatva complementari, din urma cu jumatate de secol, desi perena si prezenta, in direct si subteran, nu e decat cadrul temei si mizei. Ca in orice proza autentica, eroul, narator la persoana intai, evolueaza permanent, gasindu‑si identitatea si destinul, de la tanarul aproape superficial din primele randuri la senectul de azi, impacat cu sine si cu insuportabila usuratate a existentei.

Principala calitate a romanului e faptul ca autorul il sileste pe erou sa opteze. si fiecare optiune, in momente critice, il impinge pe drumul maturizarii. E momentul sa admitem ca nu putem trece peste identitatea onomastica dintre autor si eroul sau. Dar ipotezele asupra unor elemente biografice trebuie lasate la indemana cititorilor de toate varstele si de toate conditiile. Ceea ce conteaza e ca autorul isi construieste eroul, ca de altfel toate personajele, cu mana sigura si cu simt literar benefic.

Zugravirea a patru medii prin care eroul isi parcurge periplul e iarasi sugestiva. O scurta secventa din metroul praghez sugereaza sensibil atmosfera din vara lui ‘68, asa cum experienta catorva zile intr‑un kibbutz de la inceputul anilor ‘70 face cunoscuta aceasta originala realitate sociala celor care n‑au intalnit‑o. La fel, mediul secuiesc, privit cu blanda si afectuoasa ironie. Cat despre mediul establishment‑ului caruia eroul ii apartine, tabloul e mai divers, cu personaje si situatii reliefate.

Scriitura e cursiva, personajele se diferentiaza si prin limbaj propriu, bine definit.”

– Radu-Ilarion Munteanu